Definiția cu ID-ul 899968:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BOIERESC1 s. n. (Mold., învechit) Muncă agricolă (constituind principala formă de exploatare a țăranilor dependenți, chiar și după desființarea iobăgiei) pe care țăranul era silit să o facă în folosul moșierului, în schimbul porțiunii de pămînt pe care acesta i-o lăsa sau i-o dădea în folosință. V. clacă, rușfet. Să ne mîngăiem c-am scăpat măcar de boieresc, de rușfet și de alte blăstămății. SADOVEANU, P. M. 200. Hojma unii scriu, răcnesc Să nu fie boieresc. ALECSANDRI, T. I 240. Eu cu doina mă plătesc De bir și de boieresc. TEODORESCU, P. P. 276.