BRANIȘTE, braniști, s. f. 1. Pădure sau parte a unei păduri din care e oprit să se taie lemne (v. opritură); pădure cu copaci mari de peste 25 de ani; p. ext. pădure. Prin braniștile desfrunzite vulpi de-aramă se ascund. STANCU, C. 106. Mulți și falnici fii domnești Încercară – pasămite – Calea braniștei oprite Și-a-ndrăznelii nebunești. TOMA, C. V. 141. 2. (Mold., învechit și arhaizant; uneori determinat prin «domnească») Moșie domnească (alcătuită din pășune și fîneață). Toată ziua stătuse în picioare... primind stofe, bani... sămile oilor de la munte, a boilor de la Bohotin, a hergheliei din braniștea de la Neamț. SADOVEANU, Z. C. 215.