briptă sf [At: JAHRESBER. III, 314 / V: ~iftă / Pl: ~te / E: srb britva] (Reg) 1 Briceag primitiv, cu mânerele de lemn. 2 Cuțit în formă de seceră, cu mâner la ambele capete și cu tăișul în afară, folosit de cojocar la curățatul pieilor. 3 (Îe) A lua Ia ~ A lua la bătaie.