brumar, s.m. – (pop.) Luna noiembrie: „Vara tătă noaptea-i mică, / Nu-i de mărs la ibovnică; / Până-n luna lui brumar / C-atuncea-s nopțile mari” (Ștețco 1990: 292). În chestionarele din sec. XX, pentru a 11-a lună din calendar, maramureșenii au indicat noiemvre, noiembre, november (cf. ALR 1973: 657), din lat. november, de la novem „nouă”, a noua lună din vechiul calendar roman. Brumar(u), nume de familie (în Botiza), poreclă (în Rozavlea, Valea Stejarului, Borșa). – Din brumă (< lat. bruma „chiciură, promoroacă”) + -ar.