brumar, s.m. – (pop.) Luna noiembrie: „Vara tătă noaptea-i mică, / Nu-i de mărs la ibovnică; / Până-n luna lui brumar / C-atuncea-s nopțile mari” (Ștețco, 1990: 292). În chestionarele din sec. XX, pentru a 11-a lună din calendar, maramureșenii au indicat noiemvre, noiembre, november (cf. ALRRM, 1973: 657), din lat. november, de la novem „nouă”, a noua lună din vechiul calendar roman. ♦ (onom.) Brumar, Brumă, Bruma, Brumăreanu, Brumaru, nume de familie frecvent în loc. de pe Valea Izei (321 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Brumaru, poreclă (în Rozavlea, Valea Stejarului, Borșa). – Din brumă (< lat. bruma „chiciură, promoroacă”) + suf. -ar (Scriban, DLRM, MDA).