BRÎNCĂ subst. „labă, mînă”, pl. (pe) brînci. 1. Brăncă, Ionașco, mold. (Sd XI. 2. Brăncea, megiaș, olt., 1620 (AO XVIII 149); – R. (Șchei I). 3. Brîncă (Glos); – Ion, mold. 4. Brîncia, Ioan (Șchei III) 5. Brenci, Andrei (Șchei III); Brînceni sau Brînceani (17 B II 86). 6. Brîncărea, munt.(Mz Pl I 138). 7. Cf. Brîncoveni s.