bucium¹, buciume, (bucin), s.n. 1. Instrument muzical de suflat, de mari dimensiuni, utilizat de păcurari pentru chemări și semnale; trâmbiță: „S-a sculat de dimineață / Și spălându-se pe față / A luat un bucium mare / Și-a suflat în trei părți, tare / Și-a adunat o oaste mare” (Calendar, 1980: 24). 2. Sirena de la fabrică. – Lat. bucinum „sunetul trompetei; trompetă” (MDA); lat. bucina sau buccina „trompetă, corn” (Pușcariu, CDDE, după DER).