bufnésc și (vechĭ) buhnésc v. tr. (rut. buhnuti, a izbi, a izbucnĭ; rus. buh, huĭet, búhnutĭ, a izbĭ, púhnutĭ, a se unfla; sîrb. buknuti, a izbĭ; bg. buham, a cădea. Cp. cu fr. bouffer, a bufni de furie, a dospi, a fermenta, bouffir, a se unfla, a se îngrășa; germ. buffen, a bufni, a izbucni; ung. bufogni, pufogni. V. buf 2, buhă, izbucnesc, bușesc). Explodez, bubuĭ. Clocotesc cu micĭ bufniturĭ: varu bufnește. Cad cu huĭet, vorbind de lucrurĭ grele. Pufnesc (de rîs): copiiĭ bufneaŭ după ușă (V. chefnesc). Mă arăt nemulțămit, îs îmbufnat, pufnesc, pocnesc (de necaz). V. refl. Mă izbesc cu zgomot (ca ferestrele izbite de vînt).