BURA¹ pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. Din bură.

bura¹ vi [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: 3 ~ează / E: bură²] (Rar) A ploua mărunt și des Si: a burnița, (reg) a burlița. corectat(ă)

bura² vt [At: DEX / Pzi: ~rez / E: fr bourrer] 1 A astupa cu un material special (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de exploziv, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2 A îndesa balastul sub traversele liniei de cale ferată.

bura³ vi [At: MINEIUL (1776) 189 2/2 / Pzi: ~rez / E: vsl борꙗ] (Iuz) A lupta.

bura¹ vb. I. intr. A ploua mărunt și des; a burnița. • prez.ind. pers. 3 -ează. /bură + -a.

bura² vb. I. tr. 1 A astupa cu un material inert (argilă, nisip etc.) o încărcătură de exploziv pentru a-i mări efectul de distrugere. 2 A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3 (inform.; înv.) A bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. • prez.ind. -ez. /<fr. bourrer.

BURA¹, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. – Din bură.

BURA, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A. ploua mărunt și des, a burnița, a cerne, a țîrîi. Prindea iar a bura, și cu cît bura mai des, pădurea către care mergea se întuneca mai tare. CAMILAR, N. I 235. Spre miezul nopții începuse a bura și a tuna mai tare. CONTEMPORANUL, IV 303. Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviță, pe urmă o dă în frig și ninsoare. CREANGĂ, A. 30.

BURA², burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material o gaură în care a fost introdus un exploziv. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Fr. bourrer.

BURA¹, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a cerne, a țîrîi. – Din bură.

BURA vb. I. tr. 1. A astupa cu un material inert o gaură de mină după introducerea explozivului. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. [P.i. -rez, 3,6 -rează. / < fr. bourrer].

BURA vb. tr. 1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere. 2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3. (inform.) a bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. (< fr. bourrer)

A BURA¹ pers. 3 ~ează intranz. A ploua mărunt și des; a burnița; a cerne. /v. bură

A BURA² ~ez tranz. 1) (găuri de mine după introducerea unui exploziv) A astupa cu un material inert (nisip, lut etc.). 2) (balastul de sub traversele unei linii de cale ferată) A apăsa cu forță (pentru a întări). /<fr. bourrer

burà v. a cădea bură, a ploua mărunt.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. XVII; (la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține burilor (1), privitor la buri. – Din engl. Boer, germ. Bur.

BURĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică. – Cf. sb. bura.

bur¹ sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ? / E: bura] (Rar) Bură² (1).

bur², ~ă [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: eg boer] 1 sm (Lpl) Populație în Africa de Sud, urmașă a coloniștilor europeni (olandezi) stabiliți în secolul al XVII-lea. 2 smf, a (Persoană) care aparține acestei populații.

burană sf vz bură¹

bură³ sf [At: ANTIPA, P. 313 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Cârlig cu coadă pentru prins peștii din năvod Si: buret.

bură⁵ [At: STOICA, VÎN. 4 / Pl: ~re / E: fr bourre] Dop de carton, pâslă sau ceară, care se așază în cartuș pe pulbere.

bură⁴ sf [At: ALRM I/II, h. 415 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Pânză care se pune pe fața mortului.

bură² sf [At: MARDARIE, L. 2779 / Pl: ~re, ~ri / E: ns cf it buriana] 1 (Dob complinit prin de ploaie) Ploaie măruntă, deasă și scurtă Si: burniță, (rar) bur, burat² (2), (reg) bureală, burlă, burliță, burnă. 2 (Reg; pex) Ceață. 3 (Reg; pan) Aburul care iese din mâncarea caldă. 4 (Reg; pex) Chiciură. 5 (Reg; pex) Promoroacă. 6 (Reg; pex) Polei. 7 (Reg) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg) Melodie după care se execută bura (7). 9 (Reg) Instrument de pescărie nedefinit mai îndeaproape.

bură¹ sf [At: CORESI, PS. 125 / V: buria, burană, borană / Pl: ~re / E: vsl бурга] Furtună.

buria sf vz bură¹

bur, -ă s.m., adj. 1 s.m. (la pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. 17; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2 adj. Care aparține burilor, care se referă la buri. • pl. -i, -e. /<engl. Boer, germ. Bur.

bură s.f. 1 (meteor.) Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață sau negură); burniță. Cădea o bură rece. 2 Ext. (meteor.; cu determ. „de ploaie”) Ploaie măruntă și deasă care vine și trece repede și răcorește atmosfera. Bura de ploaie nu mai avea sunet (SADOV.). ◊ Compar. Pulberea de diamante cade fină ca o bură (EMIN.). 3 (meteor.; reg.) Promoroacă, chiciură, polei. De se prinde bură de busuioc, cred că au noroc (MARI.). 4 (înv.) Furtună, vijelie. Să fece vînt cu bură De rădică val de necătură (DOS.). 5 Abur ce iese din bucatele calde; boare. 6 (reg.) Numele unui dans popular. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -i. /<sl. veche боурꙗ „furtună”; cf. srb. bura, tc. bora, gr. βορέας, lat. bŏrĕas, -ae „vînt dinspre nord”, alb. borë „zăpadă”.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.

BURĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică, – Cf. scr. bura.

BURĂ s. f. 1. (De obicei determinat prin «de ploaie») Ploaie măruntă și deasă, burniță. Vîntul sufla mai friguros, desfundînd iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. REBREANU, P. S. 87. Vîntul suna în brazi ca o bură de ploaie. IBRĂILEANU, A. 155. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Fig. Pe fața albă, sticleau ochii în bură de lacrimi. SADOVEANU, O. I 250. Tremurînd ea licurește și se pare a se rumpe. Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. EMINESCU, O. I 76. 2. Ceață amestecată cu ploaie foarte măruntă. ◊ (Poetic) Cumnate Manole, a grăit uncheșul, de-acu dusu-m-am și eu. Mă întorc în bură și negură, cum spune cîntecul din bătrîni. SADOVEANU, N. F. 187. Bura piscului = ceața care acoperă vîrful unui munte sau al unui deal mai înalt, în zilele ploioase (uneori și în zilele senine).

BURĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță. – Comp. sb. bura.

BURĂ ~i f. Ploaie măruntă și deasă; ploaie ciobănească; burniță. /<sb. bura

bură f. 1. ploaie cu furtună; 2. ploaie măruntă și rece: pulberea de diamante cade fină ca o bură EM. [Vechiu-rom. bură, vifor = serb. BURA].

burnă (burniță) f. V. bură.

*2) búră f., pl. e (fr. bure, stofă foarte groasă de lînă). Rotocol de pîslă foarte groasă care se pune în cartuș pentru pulbere și alice în locu fultuĭeliĭ primitive: un pachet de bure.

1) búră f., pl. ĭ (sîrb. bura, furtună [înț. pe care îl avea și vrom.], vsl. și rus. búrĕa, furtună; turc. bora, un vînt violent. V. zbîrlesc. Cp. cu boare. Bern. 1, 103). Vechĭ. Furtună. Azĭ. Început de ploaĭe, ploaĭe slabă. O bură de ploaĭe, o ploaĭe scurtă. Nord. Chiciură. V. burniță, ropot.

bureáză v. intr. impers. (d. bură). Se zice despre ploaĭe cînd începe saŭ cînd e slabă. – În Olt. burnițează.

buréz V. burează.

bura² (a ~) (a burnița) vb., ind. prez. 3 sg. burează; conj. prez. 3 să bureze

bura¹ (a ~) (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 1 sg. burez, 3 burează; conj. prez. 1 sg. să burez, 3 să bureze

bura¹ (a ~) (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 3 burează

bura² (a ~) (a burnița) vb., ind. prez. 3 sg. burează

bura (a ploua mărunt) vb. unipers., ind. prez. 3 sg. burează

bura (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 1 sg. burez, 3 sg. și pl. burează

bur adj. m., s. m., pl. buri; adj. f., s. f. bură, pl. bure

bură s. f., g.-d. art. burei

!bur adj. m., s. m., pl. buri; adj. f., s. f. bură, pl. bure

bură s. f., g.-d. art. burei

bur s. m., adj. m., pl. buri; f. sg. bură, pl. bure

bură s. f., g.-d. art. burei

BURA vb. (MET.) a burnița, a țârcâi, a țârâi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

BURA vb. a burnița, a țîrcîi, a țîrîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

BUR s. afrikaander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BURĂ s. v. burniță.

BURĂ s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.

BUR s. afrikander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

bură s. v. CHICIURĂ. FURTUNĂ. PROMOROACĂ. VIFOR. VIJELIE.

BURĂ s. (MET.) burniță, burnițeală, țîrcîială, țîrîială, (reg.) buruială, roureală.

bură (buri), s. f. – 1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniță, s. f. (ploaie măruntă și deasă); buracă, s. f. (ceață); buratec, s. n. (burniță); burh(ăi)ală burniță, burliță, bîrnă, s. f. (burniță); burnițos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).

bura², burez, vb. I (înv.) a (se) lupta.

bură, (bur), s.f. – Chiciură, burniță; stur de omăt (Rona), premug (Săpânța). – Cf. srb. bura (DEX); sl. burja „furtună”, cf. rus. bura, srb. bura „vânt dinspre nord” (Cihac); Lat. boreas, veneț. bora „vânt dinspre nord”.

BUR(A) cf. subst. bur, -ă „ploaie, ceață”. 1. Bur b. (Ard). Bura b. (Dm; Bîr I; Sd XVI 157); – ard. (Paș); – f. (16 A I 115, 428); Bură, P., olt. (Hur 33); – ar. (Ant Ar). Bura la aromîni, după Capidan, vine din alb. bure, „bărbat, mire” (Dr II). 2. Bura f. (16 A II 66); f., țig. (ib. 132); Burae f. (Ștef) < marital *Buraia. 3. Buraiu băn. (An Com). 4. Burănescu, M. 1823, munt. (RA II 21; Fii A 35) 5. Bur/ea (Dm; G Ștef); -ești s. 6. Forma masc. Burul mold. (Dm; Ștef; Drăg), uneori poate rezulta și din Bunul cu n > r (rotacism). 7. Burúlea (Paș); Burulean în poezia pop. (G Dem 600); -u, Fl. (AO XV 74). 8. Buracu ar. < alb. burak „omuleț” (Capidan DR II); forma apare și în Banat (LB) și Ardeal (Paș). 9. + -enciu, Burenciu (Paș). 10. Buri. C. (A Gen I 61 – 65); Burie, T. (Isp IV²); Buriașu s.; cf. și subst. buriu; Buriu, spătar, 1461 (13 – 15 B 13, 131). 11. Buril/ă, nume de bou, olt.; -a s., olt.; Burălești s. (17 B II 195). 12. Burilea, Fătul (Drj 34); Burileni, fam., olt. (AO XV 65). 13. Burița (Am).