CHENAR, chenare, s. n. 1. Margine (de culoare sau desen deosebit) pe care o au unele lucruri; bordură. Pereții au chenare mari de lemn sculptate care încadrează picturi din secolele venețiene. CAMIL PETRESCU, T. II 173. Frumoase farfurii! cu chenar dublu, unul conabiu., lat pe muche, și altul pembe, îngust pe buză. CARAGIALE, O. I 151. Luă cu dînsa... o basma cu chenar pe margine. ISPIRESCU, L. 194. ◊ Fig. Bărbuța tunsă mult spre obraji și potrivită pe buza de jos cu briciul dă feții sale palide un chenar hotărît. V. ROM. noiembrie 1953, 85. Soarele, la zori, șerpuiește munții Triestului cu chenare de rubin. DELAVRANCEA, S. 70. ◊ Bordură simplă sau cu înflorituri în jurul unei pagini; linie groasă care înconjură anumite articole sau anunțuri în ziar. 2. Rînd, șir de sculpturi care încadrează ferestrele sau ușile unei clădiri. V. ciubuc. 3. (Rar) Ramă, cadru, pervaz (la uși sau la Ferestre). O ușă lăturalnică se deschise și chenarul ei se umplu cu înfățișarea neagră... a unui călugăr înalt. HOGAȘ, DR. 243. – Pl. și: chenaruri (HOGAȘ, DR. II 185).