cirip interj. – Imită piuitul păsărilor. – Var. ciric. Creație expresivă, care coincide cu sl. čirikati (Berneker 157), mag. csiripelni, „a piui,” țig. čirikló „pasăre”, germ. zirpen „a cînta greierii” (Cihac, II, 491), gr. τερεπίζω, romanicul tsirip (REW 9625), cf. Spitzer, Dacor., III, 648 și DAR. Der. cirip-cirip, interj. (nume de joc de copii); cirică, s. f. (același joc); cirica, vb. (a juca acest joc); ciricăi, vb. (a piui, a ciripi), pe care Miklosich, Cons., 53, îl derivă din țig. čiriklo „pasăre”, cf. Graur 139; ciripi, vb. (a piui; a bîigui), pe care Cihac, II, 491, îl deriva din mag. și Pascu, Etimologii, 21 (și Lat., 266), de la un lat. tinniulare, care nu pare posibil; ciripeală, s. f. (piuit, cîntec de păsări); ciripit, s. n. (piuit); ciripiu, adj. (cîntător, gureș); ciripitor, adj. (cîntător); ciurlica, vb. (a piui). Din țig. čirikli, f. de la čirikló „pasăre”, derivă ciricliu, s. m. (poreclă a țiganilor), cf. Graur 139.