ciut, -ă, ciuți, -te, adj. – 1. Fără coarne; cu coarnele tăiate sau căzute; șut: „O rămas pă vârv de munte / La oile cele ciute”; „Cu oi șute și cu șchioape” (Papahagi, 1925: 121). 2. Cu coada tăiată. 3. Cu urechi mici. 4. Stângaci, neîndemânatic. ♦ (onom.) Șut, Șuta, Șutea, nume de familie în Maramureș. – Cf. alb. shut (DEX, MDA); termen autohton (alb. shut) (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș); creație expresivă ca și ciot și bot (DER).