custúră f., pl. ĭ (din cuțitură, ca negustor din neguțător. D. rom. vine bg. sîrb. kostura și ku-, ung. kusztor și -ora, briceag. Cp. și cu lat. pop. cósteus, cuțit făcut dintr’o coastă). Lamă de coasă. Lamă de rîndea. Bricĭ (Arg.). Briceag (Maram.). Cuțitu pluguluĭ. Cuțit de retezat stupiĭ, de scos mĭerea. Cuțit cizmăresc: c’o custură ascuțită tăĭa curelele pentru opincĭ (Sadov. VR. 1911, 4, 5). Fig. Cuțit prost. V. bulicher.