CUSTURĂ, custuri, s. f. 1. Limbă de metal ascuțită, lamă, tăiș; cuțit rudimentar, de obicei fără plăsele. Simțind pași, își ascunse repede custura sub brîu, căci... cum s-o vadă cineva tăind? CAMILAR, TEM. 161. C-o custură alcătuită dintr-o frîntură de coasă, lelea Ileana curăți cîțiva pești. SADOVEANU, I. A. 93. Geamurile îi sînt înghețate tun, cu frunze geruite, de nu le-ai răzui nici cu custura. DELAVRANCEA, S. 1S4. Spinii s-ar putea tăia din grîu cu o custură pusă în vîrful unui băț. I. IONESCU, M. 344. 2. (Regional) Vîrf ascuțit de munte, de stîncă sau de colină. De la custura Godeanului pînă la căpătîiul muntelui Scărișoara. I. IONESCU, M. 37.