DALTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel cu un capăt în formă de pană ascuțită, de obicei prevăzută cu mîner, pe care o întrebuințează fierarii, dulgherii, dogarii, sculptorii etc. la crestat, la scobit sau la tăiat. Potrivi dalta sub capacul casetei. DUMITRIU, N. 84. Intră și Chirică pe ușă, cu un ciocan, c-o daltă și c-o păreche de clești în mînă. CREANGĂ, P. 177. Azi, cînd a mea iubire e-atîta de curată... Ca setea cea eternă ce-o au după olaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă... Azi văd din a ta vorbă că nu mă înțelegi! EMINESCU, O. I 232.