DESCÎNTEC (din descînt după modelul lui cîntec) Creație populară în versuri, formulă magică, împotriva duhurilor rele, pricină a bolilor, auxiliar al medicinei primitive, dezvoltată pe un fond de credințe naive. Sinonime cu vrajă, farmec, desfacere, sorgintea descîntecelor stă în vechea credință a popoarelor – astăzi dispărută – despre puterea vorbei noastre asupra elementelor naturii, care a dus la apariția acelor incantații, exorcisme, apărute la toate popoarele. Multe din ele au origine apocrifă, altele sînt simple incantații. Versificația lor e de cele mai multe ori aritmică, cu versuri inegale ca măsură și asonanțe. Frecvente sînt îndeosebi descîntecele de boală și de dragoste. Spre deosebire de alte creații populare bogate în variante (ex. doinele), descîntecele sînt reduse la număr și nu au o prea mare circulație, apanaj al cîtorva inițiați care nu le transmit cu ușurință altora; de aci caracterul lor mai conservator, în comparație cu alte specii. Ex. Descîntec de brîncă: Leliță pestriță de printre garduri cine ți-a dus vestea să-ți beie apa iar pe gîndacul să-l iee dracul și umflăturii să-i fie leacul. (Din Folclorul românesc, de GH. VRABIE)