DEȘIRAT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre împletituri și despre țesături) Destrămat, dezlînat, desfăcut. Doi cai slabi și uscați, pe care atîrnau niște trențe negre pătate și rupte și cu franjurile deșirate drept găteală, se opinteau să tragă dricul. ARDELEANU, D. 276. Hainele de pe dînsa erau sfîșiate și deșirate. ISPIRESCU, U. 5. ♦ (Despre ață și despre gheme) Desfășurat în fire lungi. (Poetic) Fulgerele scăpărau neîntrerupt... În văzduh apăreau scurte și repezi gheme deșirate de lumină albastră. V. ROM. decembrie 1951, 205. ♦ Fig. (Despre manifestări ale gîndirii) Fără șir, dezordonat. Părea că... [umbra]-i răspunde în cugetări deșirate. EMINESCU, N. 58. 2. Fig. (Despre oameni și despre corpul omenesc) Înalt și slab, cu gîtul lung, cu picioarele lungi. Din goană, zvîrli cojocul care-i apăsa scheletul firav și deșirat. DUMITRIU, N. 217. Un om nalt și deșirat... li se ținea de cîtăva vreme în preajmă. SADOVEANU, B. 153. [Convalescentul] e încă deșirat ca o arătare. C. PETRESCU, C. V. 217. Un furier deșirat, ale cărui mîini tremurau vizibil, punea tamponul după fiecare semnătură, îndoindu-se ca un arc nesigur. SAHIA, N. 71. ◊ (Poetic) Copacul negru, răsărit ciudat În zorii albi pe cîmpul foarte sur, Își răsfăța scheletul deșirat Peste buruienișul dimprejur. DEȘLIU, G. 41. ◊ (Substantivat) Deșirata de babă intră. RETEGANUL, P. I 55. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung, prea subțire, prea osos. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Fig. Unui vechi trup de clădire pătrat și cu un singur rînd îi se înnădise mai tîrziu în dos, pieziș, o coadă deșirată și îngustă cu două caturi. M. I. CARAGIALE, C. 127.