DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas cu toartă, făcut din doage de brad, mai larg la bază, în care se aduce sau se ține apa, uneori și alte lichide, sau în care se adună fragi, mure etc.; cofă. Semănau casele cu ale voastre... tot cu lucruri puține, pat de scînduri, lavițe, o doniță sau o găleată cu apă într-un colț. PAS, Z. I 50. Hoțul, pînă a nu se culca, se duse la doniță să bea nițică apă. ISPIRESCU, L. 377. Zăreau jucîndu-se codanele limbute, adunate toate la un loc sau purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. ♦ Conținutul acestui vas. Cei 10 negustori își aduseră aminte de căruțe... și încheiară cheful, scăldînd pe lăutari cu o doniță cu vin. GALACTION, O. I 266. 2. Găleată în care se mulg vacile sau oile; șiștar. A venit Joiana. Fata și-a luat Donița, să mulgă. COȘBUC, P. I 248. Se îmbrăcă în haine de cioban și ieși înaintea cumnaților săi cu o doniță plină cu lapte de oi. ISPIRESCU, L. 157. – Pl.și: doniți (BOGZA, C. O. 327, EMINESCU, O. IV 128).