DOVADĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care dovedește, arată, demonstrează ceva; probă evidentă, convingătoare, semn, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că. Poți să te duci unde vrei. Uite, ca dovadă, astăzi ieși din oraș, mergem la cîmp. SAHIA, N. 25. Ca dovadă că așa este... aduc și faptul că ți-am recunoscut totdeauna marile merite. MACEDONSKI, O. II 291. ◊ Expr. A da dovadă că... = a demonstra, a dovedi că... Trebuie să știți însă, și pot să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. ALEXANDRESCU, P. 130. A da dovadă de... = a lăsa să se vadă (o atitudine, un sentiment, o însușire), a arăta, a vădi, a dovedi. Dădu dovadă de o mare agerime de minte. SADOVEANU, Z. C. 311. Oamenii... îi daseră dovadă temeinică de prietenie. M. I. CARAGIALE, C. 103. Dacă n-ar fi vărsat întăiul pahar, ar fi dat dovadă de creștere rea. IBRĂILEANU, A. 158. ♦ Probă juridică. Fără îndoială că acuzatorul public... va aduce dovezile necesare ca să lumineze pe jurați. CAMIL PETRESCU, T. II 593. În afară de dispariție, n-avea nici o dovadă materială de vina paznicului. POPA, V. 94. 2. Act justificativ, adeverință, înscris. Dovadă de primire. ▭ Fiecare... pescar trebuie să aibă asupra sa dovadă de plata taxei. SADOVEANU, V. F. 14.