drîmbă (drîmbe), s. f. – 1. (Înv.) Trompă marină. – 2. Instrument muzical, drîng. – 3. (Înv.) Bandă, grup, ceată. – 4. (Arg.) Penis. Sl., cf. pol. drumbla, rut. drymba, drymla, mag. doromb(lya), sb. drombulja (Cihac, I, 101; Tiktin; Pascu, Arch. Rom., VII, 559). Pentru sensul 3, cf. trîmbă (după Conev 104, drîmbă ar proveni din acesta din urmă). Se consideră în general că termenii sl. provin din germ. Trommel; ceea ce ar însemna că asemănarea lui drîmbă cu drîng este întîmplătoare. – Der. drîmboi, s. n. (drîmbă, instrument muzical); drîmboaie, s. f. (drîmbă, instrument muzical); drîmboi, s. m. (botos; mucos; puști); drîmboi(a), vb. refl. (a se îmbufna, a pune botul).