DUROARE s. f. 1. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) Durere, suferință. A: Nu băga samă de durori de arsură. DVS, 18^v. Cu toate fealiruile de durori și de pătimiri sînt îngreuiați. CD 1698, 38^r. Cuprinsără-mă durorile morții. ANT., 102^r; cf. DVS, 5^v; CD 1698, 38^r; CANTEMIR, IST; CD 1770, 40^v, 47^r. C: Dolor. Dorore. Faidalom. LEX. MARS., 201. Nu e zavistnicul fără durori. FL. D SEC. XVIII¹, 71^v. Mumă-mea ... cu durori mari și cu plînsu mare pre lume m-au adus. MISC. SEC. XVII, 82^r. Pentru durori de ochi. MISC. 1778, 15^r; cf. N TEST. (1648); PSALT. 1651; MISC. SEC. XVII, 79^r, 131^v. // B: Trimite-va preste el mînia urgiei să vie preste el durori. BIBLIA (1688). 2. (Ban; pl.) Podagră, reumatism. Durory. Podagra, AC, 335. Podagra. Dorory. Köszvény. LEX. MARS., 237. Etimologie: dolor.