FERFENIȚĂ s. f. (De obicei în expr.) A face (sau a rupe) ferfeniță = a rupe tare, a distruge, a face praf. Ferfeniță ai făcut toate înfloriturile și mărgeluțele. REBREANU, I. 45. Ba și el, uneori, sărindu-și din minți, își rupea ciubotele ferfeniță, jucînd împreună cu noi. CREANGĂ, A. 82. ♦ (Adjectival) Rupt, zdrențuit. Și urechile, ferfeniță pe margini, parcă i le crestase cineva cu foarfeca. STANCU, D. 7. Am o găină pestriță Și la coadă ferfeniță (Mătura). GOROVEI, C. 222. – Variante: ferfeliță (GALACTION, O. I 310), ferferiță (RETEGANUL, P. III 41) s. f.