FLEANCĂ s. f. (Fam.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoancă, fleoarcă s. f.] – Et. nec.

fleancă sf [At: ISPIRESCU, L. 69 / V: ~eoa~, ~eoarcă, flioa~, floa~ / Pl: ? / E: nct] (Dep) 1 (Fam) Gură (ca organ al vorbirii). 2 (Fam; îe) Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) ~ Taci! 3 (Îae) Nu mai vorbi fără rost! 4 (Fam; îs) Bun de ~ Bun de gură. 5 (Reg) Femeie intrigantă. 6 (Reg) Femeie vorbăreață. 7 (Trs) Femeie proastă și neîngrijită. 8 (Îf fleoarcă) Femeie depravată.

FLEANCĂ, FLEOANCĂ sf. familiar pop. 1 Gură, bot: apoi atunci, tacă-ți fleanca și ascultă! CAR.; tacă-ți fleanca, fă Paraschivo! zise un bărbat dinaintea ei D. -ZAMF.; atîtea bătea din cea fleancă de gură RET.; ia cătați-vă de treabă, vă spuiu eu, și n’asultați la fleoanca lui! ISP. ¶ 2 👉 TREANCA-FLEANCA.

FLEANCĂ s. f. (Fam.; depr.) Gură (ca organ al vorbirii). ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleanca! = taci! nu mai vorbi fără socoteală! [Var.: fleoancă, fleoarcă s. f.] – Et. nec.

FLEANCĂ f. fam. depr.: Tacă-ți (sau închide-ți, ține-ți) ~a! Taci! închide gura! /Orig. nec.

fleancă f. bot, gură. V. fleoancă și treanca-fleanca.

fleáncă (vest) și fleoáncă (est) f., pl. flencĭ, fleoance (d. a flencăni, a fleoncăni). Iron. Gură, vorbă: tacă-țĭ fleanca!

TRANCA-FLEANCA s. f. (Fam.) Vorbărie goală, inutilă. ♦ Epitet dat unei persoane care flecărește. [Var.: treanca-fleanca s. f.] – Din trăncăni (derivat regresiv) + fleanca.

fleoancă sf vz fleancă

fleoarcă sf vz fleancă

floancă sf vz fleoancă

tranca-fleanca [At: LB / V: (pop) treanca-~, -~că-~că, trenche-flenche, trenchea-flenchea / E: tranca + fleanca] 1 (Pfm) i Cuvânt care indică pălăvrăgeala. 2 sf (Pfm) Pălăvrăgeală. 3 av (Pop; îe) A umbla ~ A umbla fară rost. 4 smf (Pfm; dep) Om de nimic. 5 smf (Pop; dep) Om palavragiu Si: (pfm) flecar. 6 sf (Buc; dep; îf treancă-fleancă) Țărancă îmbrăcată în haine orășenești.

treanca-fleanca i, smf vz tranca-fleanca

treancă-fleancă i, smf vz tranca-fleanca

trenche-flenche i, smf vz tranca-fleanca

trenchea-flenchea i, smf vz tranca-fleanca

FLEOANCĂ 👉 FLEANCĂ.

TRANCA-FLEANCA s. f. (Fam.) Vorbărie goală, inutilă. ♦ Epitet dat unei persoane care flecărește. [Var.: treanca-fleanca s. f.] – Din trăncăni (derivat regresiv) + fleancă.

FLEOANCĂ, fleoance, s. f. (Familiar, depreciativ) Gură, gură-spartă. Ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca, puse de-l tăie. ISPIRESCU, L. 69. ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleoanca! = taci, nu mai vorbi fără socoteală! – Pronunțat fleoan-. – Variantă: fleoarcă (CAMILAR, N. II 347) s. f.

FLEOARCĂ s. f. v. fleoancă.

TREANCA-FLEANCA interj. (Familiar, în expr.) Treanca-fleanca mere acre sau treanca-fleanca trei lei perechea = flecăreli, fleacuri. (Substantivat) A fi o treancă-fleancă = a fi un om de nimic.

fleoancă f. 1. bot; 2. fam. gură: tacă-ți fleoanca! 3. lulea cu ciubuc. [V. fleac].

tranca-fleanca f. fleacuri: tranca-fleanca mere acre. [Compus din tranc și fleancă].

treanca-fleanca f. V. tranca-fleanca.

fleoáncă, V. fleancă.

tránca-fleánca interj. (d. a trăncăni și a flecări) care arată trăncăneala (flecăreala): ce tot tranca-fleanca toată ziŭa?

fleancă (fam.) s. f.

fleancă (fam.) s. f.

fleancă s. f.

tranca-fleanca (fam.) interj.

!tranca-fleanca (fam.) interj.

tranca-fleanca/treanca-fleanca interj.

treanca-fleanca v. tranca-fleanca

fleoancă, -ce.

treanca-fleanca.

tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează!

FLEANCĂ s. v. gură.

fleancă s. v. GURĂ.

TREANCA-FLEANCA s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.

treanca-fleanca s. v. FLECĂREALĂ. FLECĂRIE. FLECĂRIRE. FLECĂRIT. LIMBUȚIE. PĂLĂVRĂGEALĂ. PĂLĂVRĂGIRE. PĂLĂVRĂGIT. SPOROVĂIALĂ. SPOROVĂIRE. SPOROVĂIT. TĂIFĂSUIALĂ. TĂIFĂSUIRE. TĂIFĂSUIT. TRĂNCĂNEALĂ. TRĂNCĂNIT. VORBĂRAIE. VORBĂRIE.

fleancă (fleoancă), s.f. (pop. și fam.) 1. gură; gură-rea. 2. (reg.) femeie proastă, îmbrăcată neîngrijit.

fleáncă, s.f. (pop.) Gură; gură-rea. – Et. nec (DEX, MDA); din a flencăni, a fleoncăni (Scriban).

fleancă, s.f. – (pop.) Gură; gură-rea. – Et. nec. (DEX, MDA); din a flencăni, a fleoncăni (Scriban).

fleoancă s.f. (pop. și fam.) 1. gură, gură rea. 2. (reg.) femeie proastă, îmbrăcată neîngrijit. 3. (înv.) lulea cu ciubuc.