Florii, s.f., pl. (Staulele florilor) – (rel.) Sărbătoare precreștină (ofranda colacilor de grâu, masa moșilor de Florii, comemorarea morților), peste care s-a suprapus o sărbătoare din calendarul creștin (intrarea lui Iisus în Ierusalim). Cu acest prilej, în satele din Maramureș se fac colaci împletiți (numiți florii) care se dau pomană sau se consumă de întreaga familie: „La Florii facem un colac în formă de cruce. Îi zâce florie. Să face câte unu la tăți câți îs în casă. Unu’ din ei se dă la săraci. Ceilalți să mănâncă în familie” (Bilțiu, 2009; Ieud). Staulul oilor este împodobit cu flori și frunze verzi, „să sie oile vlăstoase”, iar sâmbrașul (ciurdarul, văcarul, păcurarul) primește un colac sau o plăcintă, pe care trebuie să o mănânce „pă câmp stând la vite”, pentru „sporu’ turmei de oi”: „Când scoatem oile, facem o turtă ca o plăcintă rotundă. Deasupra, pă margine, ave on inel și înăuntru’ inelului nouă bucăți de aluat care erau mieluțî. La turtă îi zâce Staulul florilor” (Bilțiu, 2009: 93; Ungureni). Tot în ziua respectivă, în Țara Lăpușului, sunt comemorați morții: „Înainte o făcut moși la biserica veche, la cimitir și în curtea bisericii. Să dăde pomană on vas și on colac. (...) Amu fac numai masa moșilor din curtea bisericii, la mesăle din lespezi de piatră, unde stă fiecare femeie unde i-i locu’, care nu să schimbă cât trăiești” (idem; Cupșeni). – Lat. *florilia (= Floralia) (DEX, MDA).