fronton sn [At: ODOBESCU, S. I, 391 / Pl: ~oane / E: fr fronton] (Aht) 1 Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornișă, care încoronează fațada unui edificiu. 2 Element alcătuit dintr-o cornișă curbă sau frântă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu, deasupra unei uși etc.