FUDULIE, (2) fudulii, s. f. 1. Faptul de a fi fudul; îngîmfare, înfumurare, încîntare de sine, trufie deșartă. Eu, Tomșa, nu mă tem de tine, nici de buzduganul tău! strigă cu fudulie mazilul. SADOVEANU, O. VII 133. Unchiașul începu să-și răsucească mustața cu fudulie. POPESCU, B. III 6. Fiind și Kir Ianulea, ca tot omul, supus slăbiciunilor omenești, era stăpînit de patima fuduliei. CARAGIALE, O. III 32. 2. (De obicei la pl.) Testicul al unor animale. Fudulii de berbec la grătar.