FĂTAT s. n. Fătare. – V. făta.

fătat², ~ă [At: GOLESCU, ap. ZANNE, P. IV, 595 / Pl: ~ați, ~e / E: făta] 1 a (D. animale) Născut². 2 (Dep; d. oameni) Născut². 3 af (D. animale) Care (tocmai) a fătat. 4 af (D. animale) Cu pui. 5 af (Pop; dep; d. femei) Care are copii.

fătat¹ sn [At: CANTEMIR, 1. I, I, 168 / Pl: ~uri / E: făta] 1-2 Fătare (1-2).

FĂTAT s. n. Acțiunea de a făta; fătare. – V. făta.

FĂTAT², -Ă, fătați, -te, adj. (Despre animale) Născut. ◊ Expr. (Regional) Fătat, nu ouat = (despre persoane) voinic, sănătos, zdravăn. Așa mi-i drag să fie omul: fătat, nu ouat! CREANGĂ, P. 123.

FĂTAT¹ s. n. Acțiunea de a făta. La vita bătrînă e mai greu fătatul. CARAGIALE, O. VII 326.

FĂTAT¹ n. 1) v. A FĂTA 2) Vreme când unele animale fată. Pe la ~ul oilor. /v. a făta

FĂTAT² ~tă (~ți, ~te) v. A FĂTA. ◊ ~ nu ouat voinic și sănătos. /v. a făta

făta vt [At: DOSOFTEI, PS. 26 / Pzi: 3 fată / E: ml fetare] 1 (D. mamifere) A naște. 2 (Dep; d. oameni) A naște. 3 (Fig; irn) A produce.

FĂTA, pers. 3 fată, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut; despre animale mamifere) A naște, a face pui. Sub căruță, fătase, pe-o mînă de paie ude, o cățea cu bot subțiat de foame. CAMILAR, TEM. 51. Oaia finului fătase un miel. ISPIRESCU, L. 208. Am o vacă neagră Și cînd fată, Toți copiii aleargă (Ceaunul). ȘEZ. IV 67. Are tata o oaie laie Și-a fătat doi miei în paie (Cățeaua). GOROVEI, C. 56. ◊ Fig. Cînd a stat să fete [pădurea] Cotoșmana o dihanie ca asta?! GALACTION, O. I 274.

A FĂTA pers. 3 fată tranz. (despre femelele animalelor mamifere) A face să apară pe lume. /<lat. fetare

fătà v. 1. a naște pui, vorbind de animale: caprele au fătat; 2. fig. a produce (ironic): a făta niște stihuri schilăvoase NEGR. [Lat. FETARE].

2) făt, a -á v. tr. (lat. fêtare, a oŭa. Tot de aicĭ și fecund, făt 1, fată. – Făt, fețĭ, fată, fătăm; să fete). Nasc, vorbind de mamifere.

fătat s. n.

fătat s. n.

fătat s. n.

făta (a ~) vb., ind. prez. 3 fată, imperf. 3 pl. fătau; conj. prez. 3 să fete

făta (a ~) vb., ind. prez. 3 fată

făta vb., ind. prez. 3 sg. fată

FĂTAT s. v. fătare.

FĂTAT s. fătare, naștere. (~ unui vițel.)

FĂTA vb. a face, a naște, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un vițel.)

FĂTA vb. a face, a naște, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un vițel.)

făta (fătat, fătat), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetî, piem. fe (în sicil. și abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s. f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s. n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s. n. (acțiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s. f. (care fată; organ genital al vacii).

la anul, când o făta bostanul expr. (iron.) niciodată.