GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cîntătoare, migratoare, din ordinul păsărelelor, cu penele galbene, afară de aripi și de mijlocul cozii, care sînt negre (Oriolus galbula). Un grangur sta nemișcat pe o ramură de fag întinsă spre soare; îi sticleau penele ca gălbănușul oului. SADOVEANU, O. III 355. Un grangur de aur cîntînd m-a-ndemnat S-adorm între frunze de plopi și răchită. MACEDONSKI, O. I 99. 2. (Ironic) Nume dat reprezentanților cu vază ai clasei exploatatoare și jandarmilor. V. curcan. L-a dus la oraș jandarmul pe văru-meu Pantilie. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. STANCU, D. 39. – Variante: grangure, gangur (CAMILAR, TEM. 298, SADOVEANU, D. P. 94), grangor (ODOBESCU, S. III 87) s. m.