GROS³ s. n. sg. (Învechit) Închisoare. Închisoarea sau grosul ce fieșcare spătar trebuia să aibă în casa sa. ODOBESCU, S. I 275. ◊ (Astăzi numai în construcție cu prep. «la» și de obicei pe lîngă verbele «a băga», «a pune», «a zăcea» etc.) Te-or pune la gros... vai de ciolanele tale. SADOVEANU, P. S. 78. Am scăpat din Focșani cum am putut... că de punea mîna ispravnicul pe noi, ne trîntea poate la gros. ALECSANDRI, T. I 117. Cît ești, codri, de frunzos, Iarna putrezești tu gios Și voinicii zac la gros! id. P. P. 263.