gros, groși, s.m. – 1. Adâncime, profunzime: „Sare-n vânt, sare-n pământ, / Sare ’naltu norilor / Și-n groșii pământului” (Bilțiu, 1996: 95; Mânău). 2. Trunchi de copac; buștean, butuc gros (Dariu Pop, 1938). ♦ (top.) În groși, pădure în Săcel (Vișovan, 2005); Groși, comună în apropiere de Baia Mare; Groșii Țibleșului, localitate în zona Lăpuș. – Lat. grossus (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. grušati se „a se prinde laptele”, gruševina „lapte prins” (Capidan, cf. DER).