HALAT¹, halate, s. n. 1. Haină lungă de pînză albă, pe care o poartă peste îmbrăcăminte, din motive de igienă, medicii, farmaciștii și întregul personal sanitar; haină lungă de pînză, albă sau colorată, pe care o poartă anumite categorii de muncitori în timpul lucrului pentru a-și proteja îmbrăcămintea. Urmau doamnele [de la Crucea Roșie] și doctorii, cu bonete pe cap, cu cocarde pe pieptul halatelor. PAS, Z. IV 21. Îmbrăcată în halatul alb de infirmieră, pășea în vîrful picioarelor prin sălile mari, luminoase. BART, E. 313. 2. Haină lungă și largă, care se poartă în casă, de obicei peste albituri, uneori și peste haine. V. capot. Era îmbrăcată tot cu halatul ei. DUMITRIU, N. 126. În paturile curate, cei doi ofițeri, în halate cenușii, stăteau lungiți, cu ochii în tavanul înalt. REBREANU, P. S. 109. Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte. CARAGIALE, O. I 89. Și de frig la piept și-ncheie tremurînd halatul vechi. EMINESCU, O. I 132. ◊ Halat de baie = halat făcut dintr-un material care absoarbe apa și care se îmbracă la ieșirea din baie.