Definiția cu ID-ul 498742:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
halcă (hălci), s. f. – Bucată, porțiune, mai ales de carne. Mag. halk „așchie” (DAR). – Der. halcată, s. f. (Munt., bucată), probabil prin încrucișare cu bucată (după DAR, de la un mag. *halkott); hălcui (var. hălci), vb. (a ciopli; a șlefui); hălcitor, s. n. (rindea).