HARAM, (1) haramuri, s. n. (Mai ales în Mold.) 1. Termen depreciativ pentru un animal (rău, prost); mîrțoagă, gloabă. Poate ai vite stricătoare, că livada ta cu păpușoi e plină de niște haramuri. SBIERA, P. 269. În oaste am fost numai de zbucium: hăis haram, cea haram! CREANGĂ, P. 320. Haramu-i cu nărav, Pe toți mereu trîntește. ALECSANDRI, T. II 97. ◊ (Cu sens colectiv) Nu mai duce după tine atîta haram de cîne. RETEGANUL, P. III 40. 2. Pradă, jaf. Conacul propriu-zis încă n-a fost atins, dar încolo e haram și oamenii cară fără sfială cu sacii și cu tîrnele porumb, fasole, grîu, ce se găsește. REBREANU, R. II 149. ◊ De haram = a) (loc. adj. și adv.) (lăsat) la voia întîmplării, fără stăpîn, bun de jefuit, de prădat. Poftiți ca la dumneavoastră, că averea mea-i de haram. DAVIDOGLU, O. 67. El a rămas acasă, ce-o fi să fie, căci nu s-a îndurat să-și lase averea de haram. REBREANU, P. S. 135; b) (loc. adv.) de pomană, degeaba; pe nedrept, prin jaf. Vreai să dau de haram și ce bruma am putut să sui în car? GALACTION, O. I 279. Răzășia mea care mi-ai mîncat-o de haram cu cărți minciunoase, cu plastografii. ALECSANDRI, T. 1585. ◊ Expr. Haramul haram se face sau (de) haram vine, (de) haram se duce = lucrul cîștigat pe nedrept se pierde precum s-a dobîndit. Banii cîți cu nedreptate cîștigați carii i-am pus, După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus. PANN, P. V. II 80. 3. (În expr.) A mînca haram = a vorbi fără rost, a spune vorbe de clacă. Măi tartorule, nu mînca haram și spune drept, tu ești Gerilă? CREANGĂ, P. 240. Nu ți-ai primit toată leafa?... – Mănînci haram, Ioane... N-am luat nici o leafă. ALECSANDRI, T. 1546. Haram că... = păcat că; degeaba... Haram că-i însurat! Văd că mănîncă tot ca un burlac. La TDRG. (În opoziție cu halal de...) Haram de... = vai de... Acum, că s-a înecat ăl mare, o să-i dea ăstuia mic cămașa înecatului, să-i poarte noroc. Haram de așa noroc. STANCU, D. 204. Haram de capul vostru; de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău decît așa. CREANGĂ, P. 310. Haram De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare. EMINESCU, N. 44.