haram, haramuri, s.n. – Jaf, pradă. ♦ (loc. adj. și adv.) De haram = la voia întâmplării, fără stăpân, lăsat în paragină; de batjocură, de râs: „Să despărțe de familie. Era de haram. Făce haram. Era de râs în sat, batăr c-o fost om de cinste” (Bilțiu, 2001: 119); „Du-te, moarte, și-n alt neam / Nu face din noi haram” (Memoria, 2001: 114). – Din tc. haram „ilicit, prohibit; interzis de religie” (Șăineanu, DA, DEX, MDA).