HAȚ interj. (Însoțind sau înlocuind verbe ca «a apuca», «a prinde» etc.) Onomatopee care indică o mișcare bruscă, făcută pentru a prinde sau a apuca pe cineva sau ceva. V. hap. Și puii veneau să ciupească grăunțe din mîna ei... Haț... și prindea puiul. HOGAȘ, H. 36. Haț! pune vulpea gheara pe dînsa și o prinde. ISPIRESCU, L. 345. Și nici una nici două, haț! pe ied de gît. CREANGĂ, P. 23. Eu atunci haț! de sumanul moșneagului, să-mi plătească paserea. id. A. 57.