IBRIC, ibrice, s. n. 1. Vas de metal de formă cilindrică cu un cioc la vîrf și cu o coadă lungă, care servește pentru fiert cafea, ceai etc. Toată ziua păzea pe vatră ibricul cu cafea. GALACTION, O. I 126. Scena se repeta mereu aceeași, cu aceleași femei sau altele ce veneau la început singure, cu ibricul de cafea, iar mai apoi, însoțite de bărbați. ARDELEANU, D. 27. Safta... caută un ibric, ia surcelele uscate de după sobă și aprinde focul. DUNĂREANU, CH. 106. 2. Vas de metal sau de pămînt cu toartă, în forma unui urcior, în care se ține apa. Zări o cișmea de marmură la un colț de uliță. Cîțiva copii desculți și cu capetele goale... stăteau cu ibrice și căni de aramă, așteptînd rînd. SADOVEANU, Z. C. 290. Un lighean de lut cu ibric, pentru spalat, în mijlocul odăii. CREANGĂ, A. 134. Domnul Ștefan se scula, Apă de spălat cerea. Ea ibricul îl lua... Lighean dinainte-i punea. PĂSCULESCU, L. P. 235.