joi s. f. Ziua a patra a săptămânii, care urmează după miercuri. ♦ (Bis.) Zi liturgică, închinată în cadrul săptămânii liturgice cinstirii sfinților apostoli, pentru că joi a avut Cina cea de taină, la care Mântuitorul a întemeiat sfânta euharistie în prezența apostolilor. ◊ (Pop.) Joia mare (joimare, joimar s. m., joimari s. f. pl.) = ultima joi din postul Paștilor (păresimi), când se celebrează amintirea Cinei de taină. ◊ Joia verde = joia din săptămâna Rusaliilor, când are loc o sărbătoare populară. ◊ Joia iepelor = joia din săptămâna mare. ◊ Joia furnicilor = joia din săptămâna albă. ◊ Joia apelor = joia din săptămâna mare (dinainte de Sântoader). ◊ Joia mânioasă = a noua joi după Paști, sărbătoare care se ține pentru ca grindina să nu strice holdele. ◊ Joia jivinelor = joia din săptămâna brânzei. ◊ Joile grele (sau păzite, cele joi) = cele din urmă două joi din cele noua ale Cincizecimii. ◊ Sfânta Joi = zână binevoitoare din mitologia românească. ◊ Expr. De joi până mai (de-)apoi = mereu, la nesfârșit; niciodată. ◊ Din joi în Paști = din când în când, foarte rar. – Din lat. (dies) Jovis.