JUPUIT², -Ă, jupuiți, -te, adj. 1. (Despre piele) Luat, tras de pe corp; (despre oameni sau animale sau despre părți, ale corpului) cu pielea luată. [Epizootia] se poate propaga... prin resturile animalelor moarte, prin pielea lor jupuită proaspătă. I. IONESCU, D. 479. Ieși în urmă d-acei nerozi copii tras, Jupuit, ca vai de dînsul, la picioare, mîini și nas. PANNpann, N. H. 5. ◊ (Substantivat) Ce răscumpărare se poate da poporului... pentru jupuiții de vii și rupții în patru de cai. SADOVEANU, E. 55. ♦ Fig. (Neobișnuit) Fără pene, fără păr. La poalele lor cuibează vulturii cei falnici cu late pene negre, precum și cei suri al căror cioc ascuțit și aprig la pradă răsare hidos din ale lor grumazuri jupuite și golașe. ODOBESCU, S. III 16. 2. (Despre arbori) Cojit. Jupuiți de coajă, învălmășiți cu bolovanii care i-au zdrobit, brazii stau mărturie despre cumplita putere a Oltului. BOGZA, C. O. 99. ♦ (Despre tencuială, p. ext. despre pereți) Coșcovit. Atelier mic... cu pereți jupuiți și înnegriți. PAS, Z. I 304. ♦ Ros, uzat. Un vătăjel, c-o manta ferfenițită și cu un chipiu care nu mai avea nici o formă, încins c-un tesac cu teaca jupuită, aștepta liniștit la o parte. SADOVEANU, O. III 372. – Variante: jupoit, -ă (C. PETRESCU, Î. II 159), jupoiat, -ă (C. PETRESCU, C. V. 261, IBRĂILEANU, A. 71), jupuiat,-ă (C. PETRESCU, R. DR. 222) adj.