LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi (plăci etc.) de obicei metalice unite între ele pentru a forma un tot și servind pentru a lega ceva, a transmite o mișcare etc. În lanțuri legat, cutezătorul Nin-Musa intră palid, cu ochii la pămînt. COȘBUC, P. I 53. Of! ranele mă dor Și lanțul rău mă strînge! M-au strîns cumpliții tare. BOLLIAC, O. 130. Acum e legat mai tare Și de mîni și de picioare Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ◊ Fig. (Simbolizînd o legătură puternică) Moții sînt legați de munți cu lanțuri trainice, cu neputință de rupt. BOGZA, Ț. 21. Iubire și pace vom face să fie Și-un singur popor din neamuri o mie, Legat printr-un lanț înflorit. TOMA, C. V. 246. (Simbolizînd lipsa de libertate, robia; mai ales la pl.) Să tremure clasele dominante în fața unei revoluții comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluție decît lanțurile. Ei au o lume de cîștigat. MARX-ENGELS, M. C. 74. [Cînd omul] a poruncit acestei puteri [aburului] să-l poarte pe aripile sale, n-a scuturat el prin aceasta lanțurile timpului? KOGĂLNICEANU, S. A. 92. ◊ Cîine de lanț = cîine de pază (ținut legat cu un lanț). ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile pe teren. ♦ Lucrătură simplă, făcută cu croșeta, sub forma unui șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic (de metal prețios) servind ca podoabă. Un lanț de aur scitic, de înfășurat pe mînă de mai multe ori ca un șirag de mărgele mărunte, e făcut din verigi prinse unele de altele. STANCU, U.R.S.S. 122. 3. Fig. Serie de elemente identice sau asemănătoare, șir neîntrerupt de ființe, lucruri, stări etc. În marginea pădurii începu să se întindă lanțul de trăgători care se tîrau pe brînci în zăpadă. DUMITRIU, N. 213. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț, Toți cu inime ușoare, toți șăgalnici și berbanți. EMINESCU, O. I 87. Un lanț întins de munți Cu-ai lor codri deși, cărunți Se-nchinau voios în cale. ALECSANDRI, P. II 109. Și d-om arunca privirea peste timpi de la-nceput, Vom vedea un lanț de chinuri printre care au trecut. BOLLIAC, O. 113. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (de obicei în număr mare), a urma unul după altul; a se înlănțui. Domițian se uita uimit în gura ei, ascultînd cum se țin lanț vorbele una după alta. BASSARABESCU, V. 19. Începu a-i tînji trebile împărăției... ba supușii lui vor să facă răzmeriță; ba vitele de pe moșiile lui au călcat hotarul altei împărății și sînt luate de pripas; ba că moartea a dat în ele, și cîte neajunsuri toate se țineau lanț. ISPIRESCU, L. 394. 4. (Chim.) Șir format din mai mulți atomi (în special de carbon) legați între ei; catenă.