MIAU Interj. Cuvînt care imită strigătul pisicii ; miorlau. Pisica tot cam miau face în toate limbile. HELIADE, O. II, 320. Prin casă începe a alerga Și, miau ! miau ! cu un glas groaznic a țipa și a striga. PANN, ap. TDRG, cf. POLIZU. Fă-i miau, miau, pisică dragă. ALECSANDRI, T. 514, cf. MAT. FOLK. 985. ◊ E x p r. Cît ai zice miau = într-o clipă. Cf. ZANNE, P. II, 540. A nu zice nici miau = a nu (mai) zice nimic, a nu (mai) scoate nici un cuvînt; a nu (mai) zice nici pis, v. p i s. Cf. CARAGIALE, ap. CADE. (Substantivat) A-i lua (cuiva) miaul = a face (pe cineva) să tacă; a lua (cuiva) maul, v. m a u, a-i lua (cuiva) piuitul, v. p i u i t; p. e x t. a omorî. Dacă îl prindea nea Ghiță cu șoalda la vreme potrivită, îi dedea una cu ciocanul de ferecat pietrele de-i lua miaul și scăpa țara românească de asemenea bandit. SADOVEANU, M. C. 156. (Rar) A păpat miaul = a pățit-o, a fost bătut. Cf. ZANNE, P. IV, 64. - Onomatopee.