MIÉRLĂ s. f. 1. (Și în sintagma mierlă neagră) Pasăre cîntătoare de pădure, cu ciocul galben și cu penele negre sau negre-cafenii (Turdus merula). Cf. ST. LEX. 169^v2/18. Ostropielul de grăunțe de ghenuperi, care să mănîncă cu găinuși de pădure, cu sturzi, mierle și alte păsăruici (a. 1749). GCR II, 44/30. Organismul mierlei, graurului este cum să poată imita mai multe sonuri. HELIADE, O. II, 371. Într-o băltiță. . . merlele, cintițile și gangurii se scaldă. NEGRUZZI, S. I, 96. Sub crengile umbroase mierla sare șuierînd. ALECSANDRI, POEZII, 47. Cucul cîntă, mierle, presuri – Cine știe să le-asculte? EMINESCU, O. I, 121. Era pădurea singură. . . doar într-o tufă fluiera de departe o mierlă, CARAGIALE, O. VI, 280. Șuieră mierle-n tufiș și cîntă din grîu pitpalacul. COȘBUC, P. II, 62. Dintr-un tufiș în grădină fluiera o mierlă. AGÎRBICEANU, A. 263. Sus între crengi, o mierlă. . . își fluieră neastîmpărul. C. PETRESCU, S. 141. Soarele se lăsa spre munți; mierle, ici-colo, ca flaute nevăzute, cîntau în tăcere. SADOVEANU, O. I, 258. Cînd graurul, cînd mierla, cînd cucul, cînd prigorul Și zvonul ciocîrliei își luau din fluier zborul. ARGHEZI, S. P. 93. Unde-aud cucul cîntînd Și mierlele șuierînd, Nu mă știu om pe pămînt. ALECSANDRI, P. P. 274, cf. 298. Pe-o clenguță din dumbravă zace mierla râu beteagă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 10. De-aici pînă la Brașeu, Nime nu-i străin ca eu, Numai mirla din pădure. id. ib. 206. Puișor de mierlă neagră Cîntă-n codru să s-aleagă, Să s-aleagă la voinici Care-o mai varat pe-aici. ȘEZ. I, 173. Bat-o legea merlă neagră, Mergi în codru de te bagă. ib. III, 159. Scoase fluierul și-ncepu a trage un cîntec, de mierlele stau pe cloambele fagului ca mute și-l ascultau, RETEGANUL, P. I, 17. Tu, puiuț de mierlă neagră, Ce-ai mîncat frunza din creangă. BÎRLEA, C. P. 168. Pe o vale cotită Vine mierla-nsovonită (Ceața). GOROVEI, C. 70, cf. PĂSCULESCU, L. P. 77. P-o vîlcea cotită, Vine mierla-mbrobodită (Melcul). PĂSCULESCU, L. P. 89. ◊ F i g. Degetul său cel mic. . . pipăia mierlele pe clape. ARGHEZI, VERS. 34. * Mierla lui Madarasz (sau mierlă orientală, balcanică) = pasăre cu pene negre pe corp și albe pe gît (Turdus merula aterrimus). Cf. DOMBROWSKI, P. 368. Mierlă sură (sau gulerată alpină, brădie, de brădet, de munte, de pădure, grivă) = pasăre migratoare cu penele de culoare cenușie, cu un guler de pene albe în jurul gîtului (Turdus torquatus). Cf. MARIAN, O. I, 293, PĂCALĂ, M. R. 30, DOMBROWSKI, P. 361, BĂCESCU, PĂS. 112. Mierlă gulerată = a) mierlă sură;privighetoare (Luscinia). ALR I 1031/18. Mierlă de munte cenușie = sturz ( Turdus). Cf. BARCIANU. ◊ C o m p u s e: mierlă-de-piatră = pasăre cu pene roșcate pe piept și pe pîntece și cafenii pe aripi (Monticola saxatilis). Cf. SIMIONESCU, F. R. 155, DOMBROWSKI, P. 369, BĂCESCU, PĂS. 112. Mierlă-de-pîrîu-comună = pasăre cu pene ruginii pe piept care iernează de-a lungul pîraielor de munte, hrănindu-se cu insecte acvatice și cu peștișori ( Cinclus cinclus aquaticus). Cf. DOMBROWSKI, P. 419. Mierlă-de-pîrîu-nordică = pasăre cu coada scurtă, retezată drept, cu pene albe pe piept și cafenii pe restul corpului; rătășcuță, pescăruș-de-munte, pescărel-negru (Cinclus cinclus). id. ib. 417. Mierlă-de-pîrîu-sudică = pasăre cu pene cenușii pe spate și roșii-ruginii pe piept (Cinclus cinclus meridionalii). id. ib. 421. Mierlă-galbenă = grangur (Oriolus oriolus). Cf. BARCIANU, V., LM, BĂCESCU, PĂS. 112. 2. (Iht.; învechit, rar) Lin (Tinca tinca).Cf. POLIZU, BARCIANU, V., ALEXI, W. - Pl.: mierle. – Și: (învechit și regional) miárlă (POLIZU, MARIAN, O. I, 282, BĂCESCU, PĂS. 112, ALR I 1029/740, 744,885), (regional) mírlă, zmiérlă (BĂCESCU, PĂS.112,178, ALR I1 029/295) s. f. – Lat. merula.