MÍGLĂ¹ s. f. (Regional) Grămadă, morman (de lenme, de bulgări de sare, de piatră, de cartofi etc.). Pre toți i-au tăiat, unde apoi măgle de cei morți au strîns. SIMION DASC., LET. 57. Lei. . . 3 de tot drobul. . . ce s-a vinde și s-a rădica din măglă, să de cumpărătorul (a. 1 777). IORGA, S. D. XXII, 22, cf. URICARIUL, VII, 228, XIX, 378, N. A. BOGDAN, C. M. 67. Mîgle de oase pe-afară azvîrlite să vede. BELDIMAN, E. 112/2, cf. 12/27. 153 măglași, ce scot bolovani din ocnă și-i face mîgle (a. 1 830). DOC. EC. 458, cf. 637. Morți ale căror oase stau ca mîglele de sare. GORJAN, H. II, 52/29, cf. POLIZU. Și-i arată strigoiu o mîglă de băni. RĂDULESCU-CODIN, Î. 262. Toamna am făcut o mîglă de cucuruz, de se mira toată lumea. COM, SAT. V, 29. ♦ Îngrămădire de bușteni, crengi, vreascuri aduse de ape. Cf. ȘEZ. III, 70, CHEST. II 427/101, IV 59, ALR II 5 161/362, A V 15. ♦ Stivă de lemne tăiate sau de scînduri. Cf. CIAUȘANU, V. 177, ALR II 6 462/105, 172, 250, LEXIC REG. 9, MAT. DIALECT, I, 180. - Pl.: mîgle. - Și: măglă, maglă (POLIZU, LM, ALR II 6 462/105, 172, 346, LEXIC REG. 9, MAT. DIALECT, I, 180, com. din VALEA JIULUI), mádlă (ALR II 6 462/250) s. f. – Din magh. máglya (dial. mágla). Cf. m î g l ă³.