MIJOARCĂ s. f. (Regional, mai ales în construcția de-a mijoarca) Numele unor jocuri de copii; (regional) mijă (2). Cf. LB. Giocurile copiilor români sînt foarte diverse; ele se numesc: de-a mijoarca, de-a brăzdița, de-a puia gaia. ALECSANDRI, P. P. 393. Învățătura puțin mă stingherea de la jocul mijoarcei, al zmeilor și al oinei. GANE, ap. CADE. Ne jucam noi băieții de-a mijoarca. CREANGĂ, A. 33. Băieții. . . alergau ca niște smintiți, jucîndu-se de-a „mijeatca”. CONTEMPORANUL, III, 615. Mai cu de-a baba oarba, de-a mijoarca, de-a puia gaia, se făcu și miezul nopței. ib. V₁ 297, cf. HEM 609, 1072, 2 371. Afară de jocurile înșirate pînă aice se mai joacă încă și multe altele. . . ca cristeii. . . , de-a mijoarca. MARIAN, Î. 222, cf. PAMFILE, J. I, 13, II, 2, ȘEZ. III, 71, H I 104, III 4, 110, 247, 312, X 482, 586, XI 518, IORDAN, L. M. 198, ALR II 4 337/414, 520, 4 381/284. Nu te juca de-a mijoarca (= spune sincer, pe față, ce gîndești, ce ai de gînd să faci). Cf. ZANNE, P. IV, 447. – Pl.: (rar) mijoarce. – Și: mijoátcă (HEM 609, 1 072, PAMFILE, J. I, 13, H III 110, 247, XI 518), mijotcă (LB, GHEȚIE, R. M. BARCIANU, ALEXI, W., ALR II 4 381/284), mijatcă (ȘEZ. III, 71) s. f. - De la mijă.