MÍJĂ s. f. 1. (Învechit) Apariție de o clipă; clipire, clipeală. Lumea aceasta-i ca o miză mică. DOSOFTEI, PS. 130/1, cf. id., ap. GCR I, 211/31, POLIZU, PONBRIANT, D., HEM 522, DDRF, ALEXI, W. 2. (Regional; adesea cu determinări) Numele unor jocuri de copii; (regional) mijoarcă. V. de-a v-a ț i a s c u n s e l e a (v. a s c u n s), de-a baba oarba (v. b a b ă). Iar băiatul, care parcă de mijă umbla jucînd, Puse mîna-n grab pe dînsul, tu, tu ! PANN, P. V. I, 67/11. După clacă se puneau cu toții la jocuri: de-a ineluș-învîrteguș, de-a baba mija. GHICA, S. 35, cf. BARCIANU, V., COSTINESCU, DDRF, PAMFILE, J. II, 2. Copiii. . . în timpul iernii jucau mija. V. ROM. iunie 1 955, 60, cf. H I 190, II 50, 82, 101, 119, VII 137, 186, XII 43, 175, 229. Jocurile copilărești sînt:. . . d-a mija și mija alergată. H IV 159, cf. III 20, IV 57, 90, XII 43, TEODORESCU, P. p. 192, ȘEZ. III, 198, VIII, 120, XIII, 50. Se joacă la mija. ALR II 4337/102, cf. 4337/157, 928. - Pl.: (rar) miji. – Și: (învechit) miză s. f. – Postverbal de la miji.