MILITĂRÍE s. f. Serviciu, stagiu militar; viață, profesiune de militar; armată, (învechit și popular) ostășie, (regional) cătănie. Fu plăcută milităria cea românească în Ardeal. MAIOR, I. B. 114/3. De la rădicarea milităriei în Ardeal, 51 ani. CALENDARIU (1814), 4/22, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. După șase ani de pită neagră de cazarmă, s-a lăsat și de militărie. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Feciorul dascălului Andrei. . . face slujba milităriei la Piatra. SADOVEANU, B. 17. Am recrutat anul trecut și nu m-au luat la militărie. STANCU, D. 368. Nu-i plăcea milităria. V. ROM. decembrie 1954, 63. În militărie, caporal. . . , iar în civil, asistent la un institut. BENIUC, M. C. I, 18. A plecat la militărie. ALR II 2 984/812. ◊ E x p r.(Familiar) A se pune cu milităria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a ține din scurt. A face militărie cu cineva = a se purta sever cu cineva, a struni. S-a apucat să facă o strașnică militărie cu ofițerii și trupa. CAMIL PETRESCU, O. III, 206. A da milităria jos din pod = a redeveni aspru, sever. - Militar + suf. -ie.