minuna [At: PSALT. 288 / V: (reg) mien~ / Pzi: ~nez, (îvp) minun / E: minune] 1 vr (Rel; înv; ccd sau udp „de”) A se smeri, a se tulbura profund în fața minunilor (1) lui Dumnezeu. 2 vt (Înv; subiectul este Dumnezeu) A înzestra pe cineva cu calități miraculoase, a face să fie minunat. 3 vi A săvârși o minune (1). 4-5 vrt(a) (A fi cuprins sau) a face pe cineva să fie cuprins de o mare mirare, de o mare admirație Si: a surprinde, a ului. 6-7 vrt(a) (A-și manifesta sau) a face pe cineva să-și manifeste mirarea, admirația, surpriza Si: a se mira¹ (11). 8 vt (Nob) A face să fie minunat (7).