MIRIȘTE, miriști, s. f. Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale sau de la alte plante cultivate; (colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini, rămase în pământ după recoltare. – Din bg. merište.

miriște sf [At: MOXA, ap. GCR I, 61/5 / V: (reg) mer~ / Pl: ~ti, ~, (reg) ~turi / E: bg мерище] 1 Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale Si: (reg) miriștină (1). 2 (Csc) Părți inferioare ale tulpinilor de cereale rămase în pământ după recoltare Si: (reg) miriștină (2).

MIRIȘTE, miriști, s. f. Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale păioase sau ale altor plante cultivate; (colectiv) totalitate a tulpinilor retezate, rămase cu rădăcina în pământ după recoltare, pe un teren agricol. – Din bg. merište.

MIRIȘTE, miriști, s. f. Cîmp de pe care s-au secerat păioasele, rămînînd în pămînt rădăcina și partea de jos a tulpinilor; (cu sens colectiv) totalitatea tulpinilor retezate, rămase pe pămînt după seceriș. Tot tîrgul s-a adunat pe miriștea din fața regimentului, în lungul drumului. SADOVEANU, O. VI 231. După cîteva ceasuri de rătăcire în fînețele cosite și de-a curmezișul miriștilor țepoase, trebuia să odihnim în amiaz, la moară. C. PETRESCU, S. 24. Miriștea arămie se întindea nesfîrșită. REBREANU, R. I 70.

MIRIȘTE ~i f. 1) Câmp de pe care s-a cosit grâul sau alte cereale și pe care au rămas părțile inferioare ale tulpinilor. 2) fig. Barbă țepoasă. /<bulg. merište

miriște f. locul unde a fost sămânat grâu: roua dimineții pe miriști risipită BOL. [Slav. MIRIȘTE].

míriște f. (bg. merište, d. merá, pășune. V. merea). Vechĭ. Grâne secerate lăsate încă pe ogor. Azĭ. Locu pe unde s’a secerat (grîu, orzu, ovăsu, meĭu). – Și mé-. Și miriștină, pl. ĭ (Trans.).

meriște sf vz miriște

mériște, V. miriște.

miriște s. f., g.-d. art. miriștii; pl. miriști

miriște s. f., g.-d. art. miriștii; pl. miriști

miriște s. f., g.-d. art. miriștii; pl. miriști

miriște

miriște, -ti.

MIRIȘTE s. (reg.) miriștină, secerătură. (Oile pășteau pe ~.)

MIRIȘTE s. (reg.) miriștină, secerătură. (Oile pășteau pe ~.)

miriște (miriști), s. f. – Teren după recoltare. – Var. (Trans.) miriștină. Bg. merište (Berneker, II, 37; Conev 68; Candrea), din tc. mera, cf. merea. Mai puțin probabilă der. din sl. mirŭ (Capidan, RF, II, 280).

a o da în miriște expr. a avea legături amoroase extraconjugale.

a o lua pe arătură / pe câmpii / pe miriște expr. (iron.) a devia de la subiectul unei discuții.

MÍRIȘTE s. f. (La pl. adesea cu aceeași valoare ca la sg.) Teren agricol pe care au rămas, după recoltare, părțile inferioare ale tulpinilor de cereale păioase sau ale altor culturi; (cu sens colectiv) părțile inferioare ale acestor tulpini rămase în pămînt după recoltare; (regional) miriștină. Și secera muma lui în cimpii stăpînilor, coconul zăcea pre miriște. MOXA, ap. GCR I, 61/5. Miriștile în care vei voi a semăna bucate de primăvară așa de afund trebuie arate, cît colorii să între afund în pămînt și să putrezească. ECONOMIA, 30/7. Miriște. . . se zice locul pe unde au fost pînea albă săcerată (a. 1847). URICARIUL, X, 400. Afară de aceasta, niciodată nu seamănă grîne iarăși în miriști. I. IONESCU, D. Stîrpirea buruienilor. . . se face îndată ce a căzut sămínța dînd miriștei o arătură superficială. id. M. 328, cf. id. C. 63/5. Roua dimineții pe miriști risipită. BOLINTINEANU, O. 206. Le place numai vînătoarea singuratică prin crînguri și pe miriști. ODOBESCU, S. III, 158. Merse cît merse pe potecă, pe urmă apucă la stînga pe miriște, se scoborî de vale alături cu clăile de grîu. CONTEMPORANUL, III, 924. Într-o miriște din apropiere văzu mai întîi un cîine de vînat. NEGRUZZI, S. III, 55. Pe unde s-apuc, moșule, la Fîntîna lupului? . . . – Ia . . . încolo . . . , drept prin miriște. DEMETRESCU, O. 147. Soarele apunea în dreptul colibei, luminînd pieziș miriștele roase. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 102. Cînd miriștea este prea mare . . . i se dă foc. PAMFILE, A. R. 50, cf. 51, 58, 119, CHIȚESCU, GR. 252. Treptat se stingea orice mișcare și cel mult dacă un greier de miriște. . . mai tulbura adînca liniște a văzduhurilor. HOGAȘ, DR. I, 46, cf. id. M. N. 14. După cîteva ceasuri de rătăcire în fînețele cosite și de-a curmezișul miriștilor țepoase, trebuia să ne odihnim în amiaz. C. PETRESCU, S. 24. Pe de lături, de jur-împrejur, miriștea arămie se întindea nesfîrșită. REBREANU, R. I, 70. Sus, pe dealuri, Toamna pune Miriști galbene-n lumină. TOPÎRCEANU, M. 25. Cînd holda e înaltă, se taie mai de sus și prin urmare și miriștea va fi mare. ION BOTEZ, STR. 9. Petice de miriște răzlețe clipesc în lumină. SAHIA, N. 17. Tot tîrgul s-a adunat pe miriștea din fața regimentului în lungul drumului, SADOVEANU, O. II, 440. Cu cît se apropiau de lanuri, cu atît miriștile și fînețele se împestrițau. CĂLINESCU, E. O. I, 109. Îi sîngeraseră picioarele de țepile miriștei. CAMIL PETRESCU, O. III, 13. Noi am păscut caii noștri pe miriște. STANCU, D. 36, cf. 188, 248. Pe miriști joacă aerul fierbinte. BENIUC, M. 128, cf. PREDA, Î. 145. Străbătură o miriște nearată. T. POPOVICI, S. 390. Plugurile ară miriștea proaspătă. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 396. La capătul miriștii. . . trei salcîmi piperniciți, uscați, dantelau văzduhul. V. ROM. octombrie 1954, 110. Cînd ajungeau pe miriște, băiatul cădea istovit de goană. ib. iunie 1955, 26. Locul de unde am secerat ori ce fel de grîne se numește miriște. H VI 95, cf. I 420, XII 7, XVIII 261. Era pe cînd ningea pe miriște și să prindea pește pe brazdă. ȘEZ. III, 129. Și ei îmi călcară Prin văi și vîlcele, Dealuri și derele; Porumbiști și miriști Și prin vechi siliști. PĂSCULESCU, L. P. 11, cf. CHEST. V 22/23, 24, 77, ALR I 914. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Însă pe o miriște de grîu de toamnă niciodată nu trebuie sămănat. I. IONESCU, C. 22/2. Miriște de grîu. ALR I 914/381. Miriște de porumb, ib. 914/768. Miriște de luțărnă. ALR SN I h 142, cf. ALRM SN I h.98. Miriște de fîn. ALR SN I h 125. ◊ (Prin analogie) După rădicarea lesei. . . parii trebuie scoși din pămînt și nu rupți de la rădăcină ca să formeze „miriște”. ANTIPA, P. 673. – Pl.: miriști și miriște, (regional) miriș- turi (ALR I 914/900). – Și: (regional) mériște s. f. DDRF, CHEST. IV 122/29, ALR i 914/1, 18, 35, 49, 61, 69, 166, 174, 295, 302, 305, 315, 320. – Din bg. мерище.

MÉRIȘTE s. f. v. miriște.