MÍȘCĂ¹ s. f. (Regional) 1. Șervet, basma, batistă mare, răsucită și înnodată (la mijloc sau la capete), folosită la jocul de-a mișca. Cf. MUSCEL, 42. Lasă mișca în spatele unuia și dacă acesta nu observă, este bătut la palmă. PAMFILE, J. I, 25, cf. H XI 518, I. CR. II, 21. Cel din mijloc voiește să apuce mișca, dar celălalt o dă pe nevăzute la altul. DENSUSIANU, Ț. H. 247, cf. IORDAN, L. M. 198, ALRT II 204. 2. (În construcția) De-a mișca = numele unui joc, jucat de copii sau de flăcăi și de fete mai ales la clăci sau la priveghiuri, în care unul dintre jucători este bătut la palmă sau pe spate cu mișca (1). Cf. MARIAN, Î. 197, I. CR. II, 21, PAMFILE, J. III, 17, H III 110. Feciorii. . . fac haz.. . . pînă de cătră ziuă. Mai bucuros se joacă „de-a mișca”. DENSUSIANU, Ț. H. 247, cf. ALR I/II h 295, ALRM I/II h 414. – Pl.: (1) miște. - Probabil din bg. мишка "șoricel¹¹.