MOlMĂ¹ s. f. (Învechit și regional) 1. Maimuță (1). Și atuncea viu îl băga într-un sac și într-acel sac băgă și un dulău și un cucoș și o năpîrcă și o moimă. PRAV. MOLD. 49^r/4. Deaca ieșim din țara moimelor, venim la munte nalt. DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^r/19. Piccolomini încă adusese în Serbia cămile, moime, papagali și alte animale străine. BARIȚIU, P. A. I, 299. Moimele. . . au mare asemănare cu omul. MiHALi, C. 22. Unii au moime dresate, f (1871), 499. Vin între altele duhurile necurate și se îmbracă în formă de porc, cîne, lup și moimă. PAMFILE, DUȘM. 270. Zice că omul s-a făcut din moimă. BENIUC, M. C. I, 197, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 234, ALR SN III h 686. 2. Epitet pentru un om mic de statură. Cf. ALR II/I h 79. O rămas moimă, nu poate crește. ALR II/I MN 47, 2 262/362. – Pl.: moime și moimi (ALR SN III h 686). – Din magh. majom.