MORTIER, mortiere, s. n. Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare, folosită pentru a trage în spatele unor obstacole. Mortierele pîndeau linia depărtărilor. CAMILAR, N. II 101. Dușmanii plouau înainte cu gloanțe și trăgeau cu mortierele obuze. MIRONESCU, S. A. 120. – Pronunțat: -ti-er. – Variantă: (învechit) mortieră (BĂLCESCU, la CADE) s. f.